Sou “Hristo Botev” Kocherinovo, Bulgaria

Reuniune de proiect la școala Sou “Hristo Botev” Kocherinovo, Bulgaria

În perioada 2-6 martie 2015, a avut loc ultima reuniune de proiect, la școala Sou “Hristo Botev” din Kocherinovo – Bulgaria, dintr-o serie de șase, din cadrul parteneriatului școlar proiect multilateral Comenius „Play our anthems share our traditions”, la care au participat reprezentanți ai Colegiului Național „A. T. Laurian” Botoșani. La această reuniune au participat elevi și profesori din celelalte șase țări partenere: Turcia, Grecia, Bulgaria, Italia și Polonia. Tematica reuniunii este legată de interpretarea imnurilor naționale și împărtășirea tradițiilor și obiceiurilor specifice fiecărei țări în parte. Luni, 2 martie, participanții la reuniune au ajuns la școala Sou “Hristo Botev” Kocherinovo – instituția parteneră în proiect și au întâlnit profesorii și elevii din celelalte instituții europene implicate în parteneriat. Am participat la deschiderea oficială a reuniunii și la ceremonia de primire cu pâine și miere, așa cum se obișnuiește în Bulgaria. În deschidere au fost rostite discursuri de bun venit, am vizitat școala, am discutat cu profesorii bulgari despre sistemul de învățământ din Bulgaria. Elevii din țara gazdă au prezentat informații despre Ziua Națională A Bulgariei și sărbătoarea lor tradițională: Baba Marta. Elevii din țările implicate în proiect au interpretat imnul Bulgariei (Mila Rodino /Gorda Stara planina) cu instrumente tradiționale, specifice țărilor de proveniență. Elevii din Bulgaria au interpretat la rândul lor imnul Mila Rodino. Am descoperit astfel frumusețea mesajului imnului Bulgariei: Scumpă Patrie/ Mândrii munți Balcani,/ pe lângă ei Dunărea curge,/ soarele răsare peste Tracia,/ strălucind peste Pirin./ Scumpă patrie,/ ești raiul pe pământ,/ frumusețea și farmecul tău,/ ah, nu se mai termină./ Gazdele au organizat un atelier de confecționat mărțișoare, la care au invitat și seniori ai comunității din Kocherinovo, elevii bulgari reușind astfel să realizeze împreună cu elevii din celelalte țări obiecte handmade deosebite. După-amiază am vizitat mănăstirea Rila – cea mai mare și mai cunoscută mănăstire ortodoxă din Bulgaria. Mănăstirea a fost botezată după fondatorul ei, pustnicul Ivan din Rila (876 – 946 e.n.). Înființată în secolul al X-lea, mănăstirea Rila este considerată unul dintre cele mai importante monumente culturale, istorice și de arhitectură din Bulgaria și din toată Europa de Sud. Monumentul face parte din Patrimoniul Mondial Unesco. Marți, 3 martie, participanții la reuniune s-au întâlnit la școala din Kocherinovo pentru a participa la parada dedicată Zilei Naționale a Bulgariei. Bulgaria marchează Ziua Națională, la 3 martie, dată la care în anul 1878 a fost semnat Tratatul preliminar de la San Stefano, după încheierea războiului ruso-turc din 1877-1878. În cadrul ceremoniei fost arborat steagul Bulgariei de către autorități. Elevii școlii din Kocherinovo au pregătit numeroase momente artistice dedicate Zilei Naționale. La finalul ceremoniei, elevii au depus coroane la monumentele soldaților căzuți în război. Seara, am participat la concertul Ansamblului folcloric „Pirin” din Bulgaria, unde am vizionat dansuri populare specifice și am audiat cântece tradiționale. Miercuri, 4 martie, am vizitat Dobarsko și Bansko – regiuni renumite pentru monumentele culturale. La Dobarsko, biserica lui Teodor Tyro și Teodor Stratilat a fost construită  în 1614 și pictată în 1672. Elevii au aflat numeroase informații despre biserica recunoscută pentru abundența de fresce si icoane originale, dintre care unele sunt interpretate ca portretizare a lui Isus într-o rachetă. O zvastică mică și o cruce pe peretele estic sunt singurele elemente din exterior care arată că această clădire de piatră este un mic templu religios. Frescele au fost curățate și parțial restaurate în 1974-1978, iar biserica este un monument național de cultură, precum și unul dintre cele 100 de obiective turistice naționale. De asemenea, elevii au fost impresionați de Bansko – un oraș din sud-vestul Bulgariei, situat la poalele Munților Pirin, la o altitudine de 925 m deasupra nivelului mării. Aici s-au născut poetul bulgar Nikola Vaptsarov și iluminiștii bulgari Hilendarski Paisiy și Neofit Rilski. Tot aici au putut admira arhitectura tradițională a caselor. Joi, 5 martie, elevii din țara gazdă au organizat pentru elevii din proiect o vizită de documentare în zona Melnik. După-amiaza, ne-am întâlnit la școală unde am lucrat la produsele finale (site-ul,  dicționarul, harta imnurilor) și am derulat o sesiune de evaluare pentru profesorii și elevii participanți. Tot joi a avut loc cina festivă cu toți membrii echipei de proiect, cu acest prilej fiind oferite certificatele de participare la reuniune. Vineri, 6 martie, ne-am întâlnit la școală pentru a ne lua rămas bun de la echipele de profesori și elevi din Turcia, Grecia, Polonia, Bulgaria și Italia.

Rezultatele vizitei: Discutarea obiectivelor comune propuse. Prezentarea produselor finale:  harta imnurilor, dicționar, prezentări (costume tradiționale, instrumente muzicale tradiționale, spectacole realizate de elevii din fiecare țară). Schimburi de materiale, care au inclus informații și imagini din fiecare țară parteneră. Discutarea programului proiectului, a programului de lucru și a activităților școlilor din țările partenere. Stabilirea de contacte privind cultura, tradițiile și viața de zi cu zi a cetățenilor din Kocherinovo, Blagoevgrad. Vizitarea unor situri istorice, monumente, muzee și mănăstiri din regiune. Contactul  cu frumusețea naturală și istorică a Bulgariei.

Decizii cu privire la punerea în aplicare a programului: Finalizarea sarcinilor fiecărei școli participante (albume foto, website, blog, dicționar cu instrumente muzicale și termeni din domeniul muzical) . Prezentarea site-ului www.pm2013-2015.org  și a dicționarului.

Potențial educațional: Rezultatele vizitei în Bulgaria și a activitităților din cadrul reuniunii au dovedit că spiritul de ospitalitate și comuniunea tuturor membrilor care au luat parte la acest program au eliminat orice dificultăți și bariere și ne-au ajutat să facem comparații și schimburi de bune practici în educație. Un rezultat suplimentar este asimilarea culturii locale de către toți participanții. Un alt rezultat pozitiv al proiectului îl constituie îmbunătățirea competențelor lingvistice în limba engleză dar și a celor digitale.De asemenea, participanții au în vedere aplicația Erasmus + la termenul din martie 2015.

11033448_10203682304366714_3591210303749791336_n 16190_10203682304726723_1503229972238524464_n

11043138_1049000315113314_9139721447548085761_n11045390_10200248942742509_4629152636155499636_n

11044597_10203682498331563_3795186761946631246_n11043233_10203683108786824_5814326199455033181_n11042662_10203689481866147_4500738799322277485_n11041765_10200249002704008_3581606117309235586_n11037893_10200248945062567_6096291040429686946_n11053416_10200248947822636_917266373827128103_n11037826_10203689483986200_651098314447086696_n11033611_10203689480906123_9048498143778892194_n11028364_10200248941622481_2341899928031845336_n10653408_10200248946422601_8990924261412747263_n10985268_10203689479586090_2063730452504070613_n11022412_10200248979303423_7815607016970487599_n11022532_10203682500651621_4795998788196401185_n11024756_10200248951782735_3664050554028379593_n11025167_1048362238510455_4999762067996534780_n20524_10200248998183895_1369878520745616109_n1506539_1048253348521344_5793693259738788569_n1962686_1048362118510467_2318581122530899734_n10407738_1048991978447481_684712775894642354_n10422967_10203689481146129_2399687140181380684_n

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s